Imi permit sa postez aceasta scrisoare, nu cu gandul de a impresiona pe cineva, doar cu gandul ca ea o va citi... din nou...
Scrisa cu gandul la ea...
"Am plecat. Te-am lasat din nou singura, sunt din nou incomplet pe bucata mea de hartie. Gonesc spre locul in care, odata ajuns, te visez. Strabat drumul cu gandul la vis. Din nou ma departez spre aproape…Vad pe geam ceva sublim. Patru berze danseaza pe un camp proaspat arat, iar o pasare necunoscuta mie li se alatura in vocabularul lor coregrafic. Pasarile imi canta dorul, dorul e tot mai mare cu cat departarea de tine creste. Oare aceste lucruri nu sunt vizibile oricui, oare nu toata lumea isi subjuga imaginatiei astfel de clipe, oare toata lumea simte ce simt si eu, oare cine e mai indragostit decat mine din tot acest tren…?
Sunt clipe de acum, iar clipele mele de singuratate le petrec cu tine, chiar daca nu esti prezenta fizic.
Oamenii simpli isi au bucuria in nimic, iar nimic este mai important pentru ei decat orice bogatie, oamenii simpli stiu sa se bucure la o simpla aparitie a soarelui, oamenii simpli stiu sa iubeasca altfel…tu…esti un om simplu…un copil simplu, iti iubesc simplitatea, iti sorb modestia pana la ultima picatura, iti apreciez rusinea.
Ma grabesc unde nu as vrea sa ajung si alerg din locul din care nu as vrea sa plec.
Ce stie el soarele despre noi? El doar lumineaza, crede ca e unic, nu stie, ca de fapt, in departari indepartate mai sunt si altii ca el, unicitatea e ceva ce gasesti in orice, unicitatea esti tu…
Uneori cred ca esti o iluzie, ca si curcubeul, imbracata in mii de culori doar pentru mine, impodobind doar cerul meu, ivit de nicaieri si care tinde spre niciunde. Cand curcubeul e pe cerul meu, nici norii cei mai negri nu ma pot speria, si grindina o simt ca pe o mangaiere lina a ploii, albastrul cerului…doar ochii tai."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu